A făcut infarct, la 31 de ani!

0

Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a murit duminică pe DN 7, la scurt timp după ce a fost implicat într-o tamponare. Imediat după impact, tânărul a coborât de la volanul autoutilitarei nevătămat, doar că în timpul cercetărilor efectuate de oamenii legii, a intrat în stop cardio-respirator. Ieri, în urma autopsiei s-a stabilit că bărbatul a făcut infarct! M.Sandu
Evenimentul rutier a avut loc duminică, pe DN 7, în comuna Morărești. În jurul orei 17. 30, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au fost anunțati că a avut loc o tamponare în care au fost implicate trei mașini, două autoutilitare și un Audi. La fața locului oamenii legii au stabilit că un tânăr de 27 de ani, cetățean bulgar, care conducea o autoutilitară și se îndrepta către Râmnicu Vâlcea, nu a păstrat distanța regulamentară din timpul mersului și a lovit o altă autoutilitară, condusă în fața lui de Martin Georgiev, de 31 de ani, din Ruse, Bulgaria. În urma impactului mașina condusă de bărbatul de 31 de ani a fost împinsă în față și a lovit un Audi. După coliziunea în lanț, cele trei mașini au fost scoase în afara șoselei iar polițiștii l-au văzut pe Martin Georgiev că se ține cu mâna de piept. I-au spus că vor chema o ambulanță dar bărbatul a refuzat, precizând că nu a fost rănit și nu are nevoie de ajutor medical. Cu toate acestea, oamenii legii au solicitat o ambulanță și un echipaj SMURD.

Era supraponderal

La sosirea echipajelor medicale șoferul bulgar era în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul. Martin Georgiev era supraponderal și cunoscut cu afecțiuni cardiace. Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Argeș. Ieri a fost efectuată autopsia. „ A decedat din cauze patologice preexistente, pe fondul unor afecţiunui cardiace”, a declarat şeful SML Argeş, medicul legist Dan Manu. Tot ieri, o firmă de pompe funebre, din Bulgaria, s-a interesat de formalităţile ce trebuie făcute pentru repatrierea trupului neînsufleţit. Cel mai probabil sicriul va fi ridicat de la prosectură astăzi, dacă vor fi obţinute documentele necesare de la Consulatul Republicii Bulgare de la Bucureşti. Martin Georgiev era angajat la o firmă care transportă colete la Budapesta. Şoferul bulgar care a provocat tamponarea era angajat la aceeaşi firmă, cei doi fiind colegi, ambele autoutilitare fiind încărcate cu colete care ar fi trebuit să ajungă în Ungaria. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.