Câinele, scăpat din curte, i-a smuls degetul!

0

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Merişani a fost atacat de un câine din rasa Amsfaff. Cel rănit a fost salvat de un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov care chiar în acel moment trecea prin zonă. Victima ajuns la spital, având un deget smuls de animal şi multiple plăgi pe mâini. 
Marţi după-amiază, un localnic din satul Dobrogostea, comuna Merişani, lucra la poartă. Acesta deţinea un câine periculos, rasa Amstaff. Animalul a profitat de faptul că poarta era deschisă şi a ieşit din curte. S-a repezit la un bărbat care trecea prin zonă şi l-a atacat. Omul a încercat să se ferească şi a fost muşcat de mâini, iar animalul i-a smuls degetul mare de la mâna dreaptă. Chiar atunci prin zonă trecea o patrula de poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Bascov. Oamenii legii au fost martori la cele petrecute şi ca să îndepărteze câinele au pornit sirena şi girofarul apoi au îndreptat maşina către animal. Astfel l-au împins de la spate până când au reuşit să-l bage înapoi în curte.

Proprietarul animalului este cercetat penal

Victima, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a primit primul ajutor de la oamenii legii apoi a fost preluată de o ambulanţă şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Avea amputaţie de deget la mâna dreaptă şi alte plăgi muşcate la mâna stângă.
„Pacientul este conştient, stabil, a suferit o intervenţie chirurgicală şi se află internat la Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie”, ne-a declarat Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al SJU Piteşti. Poliţiştii au declanşat o anchetă.
„În urma celor întâmplate, polițiștii s-au autosesizat și au continuat verificările, identificând proprietarul animalului, în persoana unui bărbat de 68 de ani, din Merișani. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvîrşirea infractiunii prevăzute și pedepsite de art. 12, alin. 1 din OUG 55/2002, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina atacul canin asupra persoanei vătămate. De asemenea, s-a stabilit că proprietarul câinelui nu a luat măsura declarării câinelui periculos la poliție și nu a respectat obligația de a asigura portul unei botnițe sau a lesei pentru câinele său, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform OUG 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în valoare totală de 3.000 de lei” a declarat Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.