Nepalez spânzurat la o pensiune din Rucăr!

0

Un cetăţean nepalez, în vârstă de 30 de ani, s-a sinucis ieri, la o pensiune din comuna Rucăr. Tânărul era angajat legal, de aproximativ un an. A fost descoperit spânzurat, într-o cameră de la mansardă destinată personalului. Nu a lăsat un bilet prin care să îşi justifice gestul. 

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit de colegi, ieri, în jurul orei 11.00, potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş.

Era spânzurat de o grindă dintr-o cameră situată la mansarda pensiunii. Era decedat şi nu se mai putea face nimic pentru a putea fi salvat. Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung.

Nu a lăsat bilet

Cetăţeanul nepalez lucra legal la pensiunea din Rucăr şi luna viitoare urma să îşi prelungească viza de şedere în România.

Lucra la bucătăria pensiunii. Alţi doi conaţionali ai lui erau angajaţi în cadrul unităţii de turism. Colegii ştiu că bărbatul nu era căsătorit şi lunar trimitea bani la părinţi şi un frate, familia lui din Nepal.

În timpul cercetărilor, omenii legii nu au găsit un bilet prin care angajatul să îşi motiveze gestul sinucigaş. Nimeni nu ştie ce l-ar fi împins la aşa ceva! „În ziua de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de cetățenie nepaleză, ar fi recurs la un gest suicidal, fiind găsit decedat într-o încăpere a societății de cazare turistică unde acesta lucra.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă, verificările fiind preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung.

În cauză urmează să fie înregistrat dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Pentru stabilirea cauzei decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.