Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Aninoasa, va fi trimis în judecată sub acuzaţia de loviri sau alte violențe. Acesata fost cercetat după ce şi-a băut măr un vecin pe care l-a chemat în vizită. Invitaţia a fost o capcană, pentru că încă de la început gazda plănuise atacul.
Scandalul a avut loc seara, pe 07 aprilie anul acesta. Georgel S. de 32 de ani, din Aninoasa, era certat cu soţia care îl părăsise.
Bărbatul bănuia că femeia ar avea o legătură cu localnic , în vârstă de 35 de ani şi de aceea a plecat. Ca să se răzbune pe bărbat i-a întins o capcană.
L-a invitat pe la el şi când l-a prins în casă, l-a luat la bătaie. L-a lovit cu un box metalic în cap şi în faţă.
În urma loviturilor primite victima a ajuns la spital şi a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale după cum a stabilit medicul legist. După ce victima a depus plângere, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au făcut o percheziţie acasă la agresor.
Oamenii legii nu au găsit boxul folosit în timpul bătăii, dar au găsit alte indicii care să susţină varianta victimei. Georgel S. a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată. M.Sandu