Reţinut după ce şi-a bătut sora

0

Un bărbat, în vârstă de 49 ani, din comuna Slobozia, a fost reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie. Bărbatul a intrat peste sora lui în casă şi a bătut-o cu toate că nu avea voie să se apropie la mai mult de 30 de metri de ea. M.S.

 

În ziua de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală de pe raza comunei Slobozia.

Din verificările efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-a stabilit că, în jurul orei 15:30, un bărbat de 49 de ani, din Slobozia, față de care era emis un ordin de protecție, conform căruia avea obligația de a nu se apropia la mai puțin de 30 de metri de sora sa, ar fi distrus geamul de la o ușă de acces în locuința acesteia și ar fi lovit-o.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a ordinului de protecție, violență în familie și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

În seara aceleiași zile, după administrarea probatoriului, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 26 mai, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.