Reţinut pentru înşelăciuni cu catalizatoare

0

Mai mulţi argeşeni au fost păcăliţi de un tânăr în vârstă de 24 de ani din Costeşti. Acesta se oferea să cumpere catalizatoare de la maşini. Se întâlnea cu clienţii, demonta componenta şi le spunea oamenilor că se duce să o verifice. Înlocuia catalizatorul bun cu unul defect pe care îl înapoia clientului şi-i spunea că nu-l poate cumpăra din cauză că nu este de calitate. Tânărul a fost reţinut.
Dosarul penal a fost instrumentat de către poliţiştii din cadrul Formațiunii Investigații Criminale Costești sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, din Costeşti, a fost identificat de oamenii legii în timpul anchetei. „Din cercetări, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022- aprilie 2023, bărbatul ar fi postat diverse anunțuri în spațiul online, oferind prețuri atractive pentru achiziția de catalizatoare auto, împrejurare în care s-ar fi întâlnit cu mai multe persoane, cărora le-ar fi demontat catalizatoarele de pe autoturisme și, sub pretextul expertizării acestora, pleca și revenea cu alte catalizatoare, motivând faptul că nu sunt calitative și nu le mai poate achiziționa. Pentru administrarea de probatoriu, în ziua de 26 iunie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de către intanța competentă. În urma percheziției, au fost descoperite mai multe obiecte cu valoare probatorie, iar bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției”, a transmis IPJ Argeş. Luni seara după audieri, tânărul a fost reţinut reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.