Director nou la Penitenciarul Mioveni!

2
  • n Azi are loc predarea – primirea funcției, iar de mâine Patric Ghebaru intră în ”pâine”

Penitenciarul Mioveni va avea de mâine un nou director, în persoana lui Patric Ghebaru. La 32 de ani, acesta devine cel mai tânăr conducător din sistem. Silviu Mihai
Patric Daniel Ghebaru a fost desemnat prin ordin al Ministrului Justiției să ocupe funcția de director al Penitenciarului Mioven, începând cu data de 1 august 2023. Astăzi la Penitenciar va avea loc predarea funcției de către fostul director Emanuel Conea, iar de marți noul șef își intră în atribuții. Patric Ghebaru era până acum șef de tură la Penitenciar, iar această funcție prelua activitățile directorului când acesta nu era în unitate. De asemenea, el era și președintele Sindicatului Alianța Mioveni. În plan profesional, în anul 2010, Patric Ghebaru a intrat primul pe țară la Academia de Poliție Al. I. Cuza – arma penitenciare. Apoi a obținut multiple calificative de excepțional în desfășurarea activităților profesionale, iar în carieră a fost recompensat cu majorări de excepție pentru misiuni special, avansând înainte de termenul prevăzut de lege. De-a lungul timpului, a ocupat nenumărate funcții în cadrul sistemului penitenciar și a obținut prin concurs o funcție de conducere, luând o notă peste 9. El a înființat și o organizația sindicală Alianța Mioveni, deținând funcția de președinte al acesteia până la data numirii în funcția de director. De asemenea, aîndeplinit rolul de prim-vicepreședinte al unei organizații federative și am fost secretar general al unei uniuni confederative teritoriale – Argeș. Totodată a participat activ la numeroase conferințe naționale și internaționale și a formulat, reprezentat și câștigat zeci de procese în instanța de judecată, având ca obiectiv apărarea drepturilor polițiștilor de penitenciare. În același timp a înființat și un fond de solidaritate fără absolut nicio dobândă, pentru angajații din penitenciar. ”Am fost implicat în activități de management, atât la nivelul Penitenciarului Mioveni, cât și în structurile de apărare de la nivel national, dar și în diverse proiecte și inițiative. Această experiență solidă și expertiza vastă în domeniul penitenciar, alături de abilitățile dezvoltate în management și organizare, m-au pregătit pentru provocări noi și mă motivează să fac față cu succes oricăror situații viitoare. La Mioveni voi găsi soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, dar și de muncă pentru angajați și voi încerca să angajez un număr cât mai mare de deținuți la muncă în afara penitenciarului” ne-a declarat noul direct al Penitenciarului Mioveni, Patric Ghebaru.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.