Furt de scule electrice din mașinile unei societăți!

0

Un tânăr, din județul Olt, a fost reținut de oamenii legii fiind acuzat de furtul mai multor scule electrice. Acesta a spart patru autoutilitare ce aparțin unei societăți, toate parcate în comuna Budeasa și a sustras bunurile. M.S.

”În ziua de 24 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat, de 26 de ani din comuna Drobosloveni, județul Olt.

Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 02 spre 03 august a.c., bărbatul ar fi sustras mai multe scule electrice din patru autoutilitare, parcate în localitatea Budeasa.

Pentru administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și Olt și polițiști criminaliști, au efectuat trei percheziții, în localitățile Drobosloveni, județul Olt și Budeasa, județul Argeș.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș despre acest dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.