Poliția caută un tânăr infractor și are nevoie de ajutorul argeșenilor

0
0

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești desfășoară cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și loviri sau alte violențe, în care este necesar sprijinul cetățenilor pentru stabilirea identității celor implicați.

Astfel, polițiștii de investigații criminale piteșteni desfășoară verificări pentru identificarea unui tânăr (ce poartă haine deschise la culoare) care, duminică, 21 ianuarie, în jurul orei 14:00, ar fi atins o tânără în zone intime, în timp ce se afla în zona unei stații pentru mijloace de transport în comun de pe Bld. Petrochimiștilor.

Ulterior, cel în cauză ar fi împins-o pe tânără dintr-un autobuz, în care acesta s-a urcat împreună cu alți patru tineri care îl însoțeau, fata căzând astfel pe trotuar, în împrejurarea în care persoana vătămată ar fi transmis că va suna la Poliție.

Deși au fost efectuate verificări în imediata proximitate a locului faptei, precum și la liceele din zonă, împrejurări în care cei în cauză aveau posibilitatea de a lua la cunoștință că se efectuează verificări pentru clarificarea situației de fapt, tinerii implicați nu s-au prezentat la sediul poliției.

Poliția roagă persoanele care pot da relații cu privire la tânărul în cauză sau despre ceilalți tineri care apar în imagini, să contacteze polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, la numărul de telefon 0248 607 009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.