Ca să se răzbune pe vecin i-a tăiat câinele!

0

Un tânăr în  vârstă de 20 de ani, din comuna Priboieni, se află la audieri la IPJ Argeș după ce a omorât un câine. Acesta ar fi ucis animalul după ce s-a certat cu vecinul, proprietarul animalului.

Vineri, suspectul care era în conflict cu vecinul, a avut o altercație și cu fiul acestuia, un tânăr de 24 de ani. După ceartă, a luat un cuțit și a ucis câinele.

A fost văzut de un martor când arunca animalul mort într-un șanț.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au fost sesizați  și au văzut că patrupedul mort avea urme de violență. Ulterior au aflat despre conflictul dintre agresor și proprietarii câinelui și au făcut legătura. Suspectul a fost dus la audieri. In cursul nota fost reținut.

 

 

„În cursul zilei de astăzi, 14 februarie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr din Priboieni ar fi ucis, cu intenție, fără drept, un câine al unui vecin.

 

Din primele verificări, efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, a rezultat că cele sesizate se confirmă, animalul decedat prezentând urme de violență.

 

Tânărul bănuit a fost depistat de polițiști în scurt timp.

 

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _ucidere a animalelor cu intenție, fără drept_, conform art. 25, alin.1, lit.a din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cercetările fiind desfășurate _sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni_.

 

Din cercetări a rezultat că, în urma unui conflict cu proprietarul câinelui, un tânăr de 20 de ani, din Priboieni, ar fi provocat animalului răni care au condus la decesul acestuia, folosind un cuțit.

 

Tânărul a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, iar _după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, *cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore*, pe bază de ordonanță_.

 

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.