Urusul a coborât azi-noapte până ma Mărăcineni, în zona blocuri, iar autoritățile au emis un RO-ALERT de avertizare a populației. Mesajul a fost dat la ora 01.04 și a fost primit de cetățenii din zonă, inclusiv Pitești, Ștefănești, Mioveni.
De asemenea, tot azi-noapte, pe unele rețele de socializare, după semnalarea ursului de către autorități la Mărăcineni, mai mulți argeșeni au spus că au văzut ursul pe stradă și la Domnești, cu puțin timp înainte.
În plus, pompierii au anunțat că au intervenit atât în cazul de la Mărăcineni cât și czul apariției unui urs la Dârmănești: ”între orele 00:00 și 01:00 un echipaj SMURD a fost solicitat în localitățile Dârmănești și Mărăcineni, pentru a asigura acordarea primului ajutor calificat în cazul unor eventuale victime ale animalelor sălbatice (urși) ajunse în zonele locuite. Nu au fost găsite respectivele animale și nu au fost victime”.
S. M.