Înfrângere la scor cu echipa de pe locul 3!

1
0
  • FC Argeș – Universitatea Craiova 0-4(0-1) Au marcat: Creţu (22’, 62’), Markovic (55’),Ivan(70’)



În a doua zi de Paşte, FC Argeș a suferit cea mai drastică înfrângere din play-off. Piteştenii au pierdut cu 0-4, confruntarea de luni seară, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova, din runda cu numărul 6 a play-off-ului Ligii I.


Partida din Trivale a fost controlată în totalitate de olteni, piteştenii fiind dominaţi la toate capitolele. Craiova a deschis scorul după 22 de minute prin Alexandru Crețu, care l-a învins pe Croitoru cu un șut la colțul lung. Replica argeșenilor a fost dată de Cristi Dumitru, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Jovan Markovic a dublat avantajul alb-albaștrilor după pauză, trimiţând în plasă din pasa lui Ivan. Cu o jumătate de oră înainte de final, Crețu a făcut ”dubla” cu un șut imparabil care s-a dus sub transversală. Scorul final a fost stabilit de Andrei Ivan cu o execuție de generic, din colţul careului de 16 metri. În urma acestui eșec, FC Argeș a rămas pe locul 6 al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte. Cu victoria de la Piteşti, Universitatea Craiova se menţine pe locul 3, cu 42 de puncte, cu patru mai puţin decât FCSB, şi la şase lungimi în urma liderului CFR Cluj.

Caseta tehnică:
FC Argeş: Croitoru – Tofan (Muşat ‚65), Turda, Boldor, Latovlevici – Meza Colli, Şerban(Raynov ‚65) – Ganea (Viana ‚65), C. Tănase (Fatai ‚66), Cr. Dumitru (Işfan ‚65) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliţă
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Vlădoiu ‚77), Papp, Constantin (Roguljic ‚77), Bancu – Screciu, Creţu – Gustavo (Cîmpanu ‚56), Markovic (Koljic ‚67), Baiaram (Bic ‚67)– Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Cartonaşe galbene: Tănase / Baiaram, Papp
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Mircea Orbuleţ, Andrei Constantinescu – Bogdan Dumitrache
Observatori: Laszlo Sajtos, Iuliuss Nemţeanu


1 COMENTARIU

  1. De „generic”este aceasta echipa FC PSD,fiindcă e exclus sa ii spui FC ARGES.Penibili,TOTI.debla Gentea,Vlădoiu,Prepelita si,aceste gloabe, care isi spun „jucatori”.RUSINE,SA VA FIE!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.