Codul Muncii 2019 actualizat:
Art. 111
Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contrac- tului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
Art. 112
(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vîrstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
O sa mă întrebaţi poate de ce am început un articol despre copii cu citate din
legea care reglementează munca în România.
Pentru că un adult, aflat în maxima lui putere de munca, are drepturi pe care i le asigură o lege. O lege puternică, pentru care există instituţii şi oameni plătiţi să vegheze la respectarea ei. Cred că orice patron din România, mare sau mic, ştie ce înseamnă AJOFM, a avut controale de la „Inspecţia Muncii“.
Ce drepturi au însă copiii noştri ? Pentru care şcoala poate fi echivalată cu munca unui adult.
Fiica mea tocmai a împlinit 14 ani, este în clasa a şaptea. La o şcoală bună, dar asta nu are nicio importanţă pentru subiectul de faţă.
Orarul ei este următorul :
Luni : 13 – 19 6 ore
Marţi :12 – 18 6 ore
Miercuri: 13 – 19 6 ore
Joi : 13 – 19 6 ore
Vineri : 12 – 17 5 ore
Dacă adunăm, sunt 29 de ore de şcoală săptămînal, cu o oră mai puţin decît reglementează legea dacă fiica mea ar munci undeva, în loc sa înveţe.
Dar staţi puţin, că un elev nu e liber odată ce termină orele de şcoală. 90% din disciplinele din orar impun teme pentru acasă. De scris, de învăţat… Să vă dau exemple : tema la matematică durează cam o oră, şi avem 4 zile pe săptămână cu matematica în program. Da, durează o oră, cel puţin. Aţi putea comenta că fata e mai înceată, pricepe mai greu… Nu, media ei generala pe trimestrul unu a fost 10. Iar bunica ei e profesoara de matematica. Nu e înceată, e doar sîrguincioasă. Tema la română înseamnă tot cam atât. Avem şi română 4 zile pe săptămână. Teme „de scris“ se dau şi la engleză, franceză, chimie, fizică… Avem cîte 2 ore din fiecare săptămânal. Cît să ia o astfel de temă? 15 minute? Jumătate de oră? Şi nu sunt teme opţionale. Nu-ti faci tema, l-ai luat pe 4 ! Dar, evident, nu ajunge să-ţi faci tema „de scris“. Trebuie să şi înveţi. Învăţatul durează şi el, între 15 şi 30 de minute pentru fiecare materie din orar. Inclusiv pentru acelea care nu dau teme de scris, cum ar fi geografia, biologia. Poate nu credeţi, dar există lecţii de învăţat chiar şi la muzică. Probabil educaţia fizică e singura materie din orar care nu-i obligă pe copii să facă eforturi de învăţare în aşa-zisul lor timp liber. Deşi probabil ar fi singura care i-ar ajuta să crească un pic mai sănătoşi şi echilibraţi.
Dacă recapitulăm, cam cîte ore pe zi dedică un copil învăţatului : 6 h +1 h +1 h + 30 min + 30 min + 15 min + 15 min + 15 min + …… ? Probabil depăşim 10 – 11 ore pe zi de efort mental intens. Este normal? Este legal?
Revin la ceea ce am scris la începutul articolului: un adult are dreptul să nu muncească mai mult de 8 ore pe zi. După care se duce acasă, mănîncă, doarme, se îmbată, se uită la televizor, face ce vrea el. Dacă angajatorul îl obligă să muncească mai mult, fără acordul lui şi fără stimulente, poate reclama la AJOFM.
Un copil ce drepturi are? Unde se poate duce să reclame că un sistem de învăţămînt anacronic, nemodernizat îi impune un efort zilnic de peste 11 ore? Un efort care îl apasă, îi deformează copilăria, de multe ori fără vreo finalitate de succes? Să nu ne amăgim că avem mari reuşite cu şcolile noastre. Procentul de olimpici este foarte, foarte mic, iar nivelul mediocru al şcolii româneşti se reflectă, fără mîndrie, în nivelul societăţii noastre în ansamblu.
Care sunt instituţiile din ţara noastră care ocrotesc copiii? Este, bineînţeles, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. De cînd îmi aduc aminte, acolo principalele preocupări sunt manualele alternative (hai să nu deschid acum acest subiect, o vacă de muls pentru anumiţi şmecheri cu conexiuni la inspectoratele şcolare sau direct la minister) şi uniformele şcolare (o altă vacă, văcuţă sau viţel de muls…). Dacă s-a deschis vreodată subiectul supra-încărcării inutile a copiilor noştri, s-a închis la fel de repede. Doar interesul este să fie asigurate norme pentru profesori. Copiii sunt… acolo… ceva auxiliar, neimportant ….
Ar mai fi Autoritatea pentru Protecţia Copilului. Pun pariu că nu s-a gîndit niciodată nimeni din cadrul ei să analizeze acest subiect. Dumnezeule, cum am putea să-i deranjăm din alocarea a milioane de lei pentru studii de fezabilitate identice şi repetitive în vederea construirii a zeci de cămine pentru copii handicapaţi, de exemplu, în toate satele patriei? Aşteaptă probabil să ajungem o ţară completă de handicapaţi pentru a lua vreo măsură.
Suntem în mileniul 3 şi şcolile noastre nu au calculatoare. Copiii cară zilnic în ghiozdane cam 8-9 kilograme de cărţi şi caiete. Cui îi pasă ?
Suntem în mileniul 3 şi nu avem în şcoli (nici măcar în cele considerate „bune“) laboratoare funcţionale de informatică, fizică, chimie, biologie… Cui îi pasă ? Învăţămîntul nostru e bazat în continuare pe cantitate în dauna calităţii, pe memorat în dauna înţelegerii, pe monolog în dauna dialogului şi implicării. Cui îi pasă?
