Copil accidentat când mergea cu bicicleta

0
1
  • Un şofer începător s-a ales cu un dosar penal



Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti au fosdt solicitaţi să intervină duminică la un accident în care a fost implicat un copil care mergea cu bicicleta. Oamenii legii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Miceşti, care nu a avea experienţă, conducea o autoutilitară pe DJ 659A, în oraşul Costeşti, zona Pârvu Roşu, din direcţia Costeşti către Bradu, a accidentat uşor un minor de 12 ani, din Costeşti.


Acesta se deplasa pe bicicletă, pe partea carosabilă, având aceeaşi direcţie de deplasare cu autovehiculul, dar pe banda de circulaţie de pe sensul opus, poziţie din care ar fi intenţionat să efectueze viraj la dreapta, intrând în coliziune cu autovehiculul. Copilul care nu purta cască de protecţie s-a ales cu răni uşoare care nu îi pun viaţa în pericol. Poliţiştii au întocmit şoferului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, şi continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Campanie pentru prevenirea accidentelor
Având în vedere prezenţa sezonieră a bicicliştilor în trafic şi creşterea numărului acestora pe timp de vară, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii Argeş vor desfăşura pe parcursul acestei săptămâni activităţi pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care aceştia sunt implicaţi, precum şi pentru prevenirea furturilor de biciclete. Unii dintre cei mai mici participanţi la trafic sunt, în perioadele de vacanţă, copiii, motiv pentru care responsabilitatea părinţilor cu privire la felul în care cei mici sunt învăţaţi să meargă pe bicicletă este cu atât mai important. Având în vedere că bicicleta reprezintă, în înţelesul legal, un vehicul, obligaţiile care decurg sunt de a respecta regulile de circulaţie şi marcajele rutiere, biciclistul trebuind să înţeleagă modul cum se desfăşoară circulaţia pe drumurile publice şi să aplice aceleaşi reguli ca orice alt conducăror de autovehicul.


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.