Când va fi pornită căldura în apartamente!

0

Termo Calor Confort S.A. Pitești anunță că furnizarea agentului termic pentru încălzire se va realiza avându-se în vedere prevederile legale, după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20:00 și 06:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior mai mici de 10º C. Clienții furnizorului sunt rugați să ia toate măsurile pentru finalizarea lucrărilor la instalațiile interioare din imobile pentru a preîntâmpina eventualele incidente. Conducerea asociațiilor de proprietari/locatari are obligația să se asigure că instalațiile după branșament sunt în stare de funcțiune. „Facem precizarea că, potrivit prevederilor articolului 30, alineatul (4) din Legea nr. 325 din 14 iulie 2006 a Serviciului public de alimentare cu energie termică, debranșarea/deconectarea instalațiilor interioare de încălzire și pentru apă caldă de consum ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire. De asemenea, vă solicităm să întreprindeţi de urgenţă toate demersurile necesare pentru achitarea tuturor sumelor pe care le datoraţi Termo Calor Confort S.A., conform obligațiilor contractuale.” a transmis Termo Calor Confort S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.