În arest pentru furt de lemne

0

Doi bărbaţi, din comuna Bughea de Sus, au ajuns în arest fiind acuzaţi de tăiere ilegală de material lemnos. Cei doi au comis mai multe infracţiuni la regimul silvic, fiind cercetaţi şi în alte dosare similiare, de aceea poliţiştii au emis, marţi, pe numele lor o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. 
O vorbă din popor spune că „Urciorul nu merge de multe ori la apă” . De asta s-au convins marţi, Gigi-Mihăiță B., de 29 ani, și Adrian A., de 36 de ani, ambii din Bughea de Sus, după ce au fost reţinuţi de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț. Bărbaţii sunt acuzaţi că au tăiat ilegal patru copaci. „Din cercetări, s-a stabilit că, la sfârșitul anului 2022, cei în cauză ar fi doborât 4 arbori, de esență fag, din teren cu vegetație forestieră ce face parte din Fondul forestier national, de pe raza localității de domiciliu, după care și-ar fi însușit materialul lemnos provenind din tăiere. După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 08 februarie a.c., să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive” , a transmis IPJ Argeş. Chiar dacă poate părea exagerat faptul că pentru patru copaci bărbaţii au fost reţinuţi, trebuie ştiut că aceştia nu sunt la prima infracțiune de acest gen. Ei sunt bănuiţi că au comis multe asemenea fapte, fiind cunoscuţi cu astfel de preocupări. Ieri bărbaţii au fost eliberaţi, dar împotriva lor a fost luată măsura controlului judiciar. Vor trebui să se supună măsurilor de supraveghere în perioada următoare și nu vor mai au voie să meargă la pădure. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.