Curiozități pescărești

0

■ Cum se pescuiește la crap la pellet feeder
Tehnica în sine are particularități în zona de echipament în primul rând. Este nevoie de lansete care să redea fiecare mișcare. Lansetele din gama medium și medium light de feeder sunt cele mai potrivite. Tehnica în sine vizează un pescuit de proximitate extrem de fidel pe semnalizare. Forma momitorului și conceptul de hrănire forțează crapii să se hrănească nu foarte aproape de sursa de hrană, ci din interiorul momitorului în majoritatea cazurilor. Ori de cate ori apare o mișcare în vârful lansetei de feeder trebuie să fim pregătiți pentru o eventuala trăsătură. Diferență între o trăsătură și un “line bite“ o face doar un echipament senzitiv. Crapii prefera ape mai mici în adâncime pentru hrănire. Dacă astfel de zone nu necesită distante mari pentru abordare, atunci un pellet feeder este cea mai bună metoda de pescuit.
■ Ce este un pellet feeder
Pellet feeder-ul este un momitor dedicat utilizării peletelor ca nada. Se diferențiază prin forma și este ușor de identificat. Are forma unei scafe sau lopeți. Este conic și prezintă o cavitate interioară generoasă unde se va depozita materialul de hrănire. Împărțit în 3, putem identifica componentele acestui momitor foarte ușor. Partea superioara este destul de îngustă. Aspectul conic ajută la formarea, în urma încărcării, unor zone unde peletele nu stau bine lipite. Este prevăzută cu fante de diverse forme și lungimi pe unde apa se poate infiltra cu ușurință. Partea din mijloc este caracterizată de o zona mai generoasa (prin volum) unde se pot fixa extrem de bine atât peletele de nădire cât și momeala de cârlig. Aici se vă depozita principala cantitate de nadă care va stimula prezenta crapilor pe vad. Partea inferioara este și zona de acces pentru încărcare. Deschiderea este extrem de generoasă. Buza superioară a momitorului este mai scurtă decât baza. Acest lucru echilibrează în greutate momitorul încărcat. În același timp, uniformizează dispoziția peletelor pe întreagă suprafață din cavitate în raport cu placa de greutate a momitorului de tip pellet. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.