5 ani închisoare după ce şi-a înjunghiat fratele

0

Un bărbat din comuna Câmpulung, a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu executare, după ce şi-a înjunghiat fratele. Cei doi au băut împreună şi pe fondul consumului de alcool s-au luat la ceartă. Ionuţ Emil B., a pus mâna pe un cuţit şi l-a atacat. Bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu după ce a săvârşit fapta. 
Întâmplare a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2021. Fraţii împreună cu o altă rudă au băut, cam mult şi au ajuns la o discuție în contradictoriu. Cum niciunul dintre cei doi, agresor și victimă, nu au cedat, de la replici acide, au trecut la bătaie. Lucrurile au degenerat, astfel că, Ionuț Emil B. l-a atacat pe Ovidiu B., cu un cuțit. Ovidiu B., a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar medicii au ajuns la concluzia că i-a fost pusă viaţa în pericol. Pe numele lui Ionuț Emil B., a fost întocmit dosar penal, iar încadrarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cei care au instrumentat cazul, a fost cea de tentativă de omor. În ianuarie 2022, a fost trimis în judecată. Judecătorii Tribunalului Argeş au dat sentinţa zilele trecute. Acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare. „Condamnă pe inculpatul B.I.E……, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma agravantă a tentativei la omor (…) Pedeapsa se va executa în condiţiile art. 60 C.pen., respectiv în regim de detenţie.(…) interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme (…) menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu sub care se află inculpatul”, se precizează în hotărârea judecătorilor. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.