Deținătoarea trofeului, prima ajunsă în finală!

0
0

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și CFR Cluj s-au întâlnit miercuri în prima semifinală a Cupei României Betano ediția 2022/23.
Pe Sepsi Arena, deținătoarea trofeului a pornit în meci cu gândul de a-și asigura prezența în ultimul act al Cupei pentru a treia oară în ultimele 4 sezoane, bilanț extraordinar pentru covăsneni. De cealaltă parte, campioana en-titre CFR a revenit în semifinalele Cupei după o absență de 4 ani, hotărâtă să conteze mai mult într-o competiție în care performanțele clubului nu au fost recent pe măsura celor din primul eșalon. Deși cu cei mai buni jucători în teren, trupa lui Dan Petrescu s-a văzut condusă încă din minutul 10, când Păun a reluat cu capul după devierea unui coechipier. Startul lansat al lui Sepsi a părut să fie atenuat de accidentarea lui I. Gheorghe, înlocuit după mai puțin de o jumătate de oră de joc și de mingea trimisă cu capul de Muhar (17), peste transversală. Însă a fost doar o iluzie. Tot gazdele au punctat la eficiență, iar Ștefănescu a trimis un șut din drop după centrarea lui Andreas Dumitrescu și a făcut 2-0 (29). Partida putea să fie închisă încă de la pauză dacă Matei, în final de repriză, nu trimitea în bară penalty-ul acordat după un fault al lui Burcă, pentru care fundașul clujenilor a fost și eliminat! În a doua repriză, cu superioritate numerică, Sepsi a gestionat excelent avantajul, CFR nu a mai reușit să pună probleme în ciuda celor 4 modificări operate la pauză de Dan Petrescu. Tot elevii lui Bergodi au mai bifat o ocazie, șutul marcatorului Păun fiind scos cu greu de Scuffet, în corner (72). Același portar italian se remarcă și parând penalty-ul lui Ștefănescu, acordat după un henț la Braun, însă Rondon e pe fază și, după respingere, face 3-0 (81).
Cealaltă semifinală din Cupa României Betano ediția 2022/23 s-a disputat aseară Universitatea Cluj jucând acasă partida eliminatorie împotriva formației UTA Arad. Finala Cupei României se va desfășura în data de 24 mai 2023, pe stadionul Municipal din Sibiu. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.