La meciul din Bănie, cu Universitatea Craiova, FC Argeș a fost încurajată de peste 300 de suporteri care au făcut deplasarea cu un autocar și cu mașinile personale. Deși își puseseră mari speranțe în acest meci, fanii alb-violeți au plecat dezamăgiți de la stadion.
La finalul disputei, suporterii argeșeni i-au reproșat antrenorului Bogdan Vintilă schimbările făcute, în special cea a lui Mario Zebic care a fost folosit în prima repriză ca mijlocaș la închidere, deși postul său de bază este cel de fundaș central. M.D.