Noi stații de reîncărcare electrică în Pitești

0

Numărul mașinilor electrice sau hibrid este în creștere prin urmare administrația locală a demarat un proiect de reducerea emisiilor de gaze în cadrul căreia a montat în oraș mai multe stații de reîncărcare electrică. Ultimele 10 stații au fost recepționate în parcarea de lângă Bazinul Olimpic. 

10 stații noi de reîncărcare pentru vehicule electrice au fost recepționate de reprezentanții Primăriei Pitești. Instalațiile electrice se află în strada Costache Negri, nr. 30 (Parcare Bowling) și în curând vor putea fi folosite, anunță municipalitatea.

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de 1.900.000 lei, valoarea totală a investiției fiind de 3.038.623,73 lei și face parte din “Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ”, aprobat de către Comitetul de Avizare al Administrației Fondului pentru Mediu. M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.