Astăzi începe Postul Sântămăriei

0

Astăzi începe postul Adormirii Maicii Domnului care ține două săptămâni, timp în care credincioșii nu consumă carne, lactate și ouă. Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Are o dată fixă, începe în fiecare an la data de 1 august și se încheie la 14 august, fiind astfel mai scurt și mai puțin aspru decât Postul Paștelui sau al Crăciunului. I.I
Este postul care pregătește creștinii ortodocși pentru cele două praznice importante care au loc în luna august: Schimbarea la Față, care are loc pe 6 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită la data de 15 august.

O singură dezlegare la pește

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și sa se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Postul Adormirii Maicii Domnului este stabilit de Biserică pentru reamintirea virtuților Sfintei Fecioare Maria și a postului cu care ea însăși s-a pregătit, după tradiție, pentru trecerea la cele veșnice. De sărbătoarea Schimbării la Față ( duminică, 6 august) este dezlegare la pește. În Postul Sfintei Mării nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.