Lasarea cărţii de referinţă „Nihil Sine Deo“

0

La Biblioteca Câmpulung şi la Bibioteca Judeţeană

O carte de referință pentru biblioteca oricărui român, PROMETEU, NIHIL SINE DEO de PETRE ȚUȚEA



La Câmpulung a fost lansată o carte de referință pentru biblioteca oricărui român, PROMETEU, NIHIL SINE DEO de PETRE ȚUȚEA. Nepotul său, Viorel Țutea a venit tocmai din Germania pentru a iscodi trecutul, acesta reactualizând printr-un permanent „refresh” prezentul.


Cultura scrisă a fost foarte bine reprezentată de-a lungul anilor de acest municipiu. Așadar, la Muzeul Municipal Câmpulung – Secţia de Istorie au fost lansate mai multe volume ieşite de sub tiparul Editurii Eikon: Petre Ţuţea – Prometeu; Liviu Măţăoanu – Umbra personajului; Gelu Ungureanu – Secvenţe şi multe alte titluri recente ale editurii.
Amfitrionii evenimentului, la care a fost prezent şi directorul editurii Eikon, Valentin Ajder, au fost managerul Muzeului Municipal Câmpulung, Alexandru Oprea şi consilierul local Marin Stanciu.
„Cultura scrisă, ştiţi foarte bine, e parte integrantă a culturii universale şi, din fericire, foarte bine reprezentată la nivelul acestui municipiu de-a lungul timpului. Aşa că nu era nimic altceva decât o firească întâlnire în sediul Muzeului Municipal Câmpulung, unde atâtea personalităţi muscelene, inclusiv ale culturii scrise, îşi gă­sesc un loc de onoare în sala personalităţilor”, a declarat directorul Alexandru Oprea.
Unul dintre volume, care s-a aflat în centrul atenţiei, a fost „Umbra personajului”, al poetului Liviu Măţăoanu, ce conţine mai multe poeme care se adresează unui cititor iniţiat.
„Cartea mea este reeditarea uneia care a apărut acum 20 de ani, este o carte puţin mai greu de citit. Cartea a fost foarte bine primită atunci când a apărut, ea a fost lansată în câteva oraşe ţintă, începând cu Piteşti, Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române, la Iaşi, la Cluj, la Reşiţa, în mai multe oraşe importante şi, de fiecare dată, am primit un feedback foarte bun”, a precizat Liviu Măţăoanu. Prometeu poate fi considerat mit sau concept, ca mit exprimă relaţia dintre divinitatea supremă şi orice făptură divină, zeu, titan sau umană subordonată ei. Conceptul prin încărcătura logică sau istorică umanizează relaţia, degradând-o. În acest fel se împletesc ideile în volumul Prometeu a lui Petre Ţuţea, editat prin eforturile nepotului său Viorel Ţuţea.
„În afară de „acuzaţia” făcută de unii în pripă, că a fost numai un geniu oral, iată, prin bunăvoinţa Domnului, aveţi în faţă o mică dovadă că nu este aşa, şi că cei care au făcut această afirmaţie s-au grăbit. Eu aş putea spune că m-am adăpat la ­cişmeaua asta ani buni şi ar fi trebuit să mă plâng mai puţin de insuficienţa operei faţă de omul Petre Ţuţea, dar omul Petre Ţuţea s-a dus acolo unde o să ne ducem toţi şi în lipsa lui nu avem decât acestea, puţine, dar eu vreau să vă spun că sunt foarte dense”, a subliniat nepotul marelui gânditor.
Astăzi, eveniment editorial la Biblioteca Judeţeană
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș și Editura Eikon organizează astăzi, la ora 13, la sediul Bibliotecii, lansarea volumului inedit al marelui filosof român Petre Țuțea – PROMETEU, NIHIL SINE DEO, în prezența nepotului său, Viorel Țuțea, prefațatorul și îngrijitorul ediției.
Vor fi prezenți, de asemenea, criticul literar și eseistul Christian Crăciun, pr. Bogdan Costin Georgescu – autor și traducător, Vianu Mureșan – scriitor și filosof. B.R.