În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.
Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul. În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: „Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat.” Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: „M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul.” Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: „Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?” Răspuns-a sfântul: „Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: „Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?” Răspuns-a sfântul: „De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia.” Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Amin.