Creșterea tarifelor la gaze și curent, limitată!

De la 1 aprilie, ar trebui ca ANRE, pe baza propriei metodologii, să aprobe creștere tarifelor de distribuție a energiei electrice și gazelor, care...

Veșmântul Sf Parascheva de la Iași, la Vedea

Micuța biserică din Frătici Vârsești – comuna Vedea a adunat peste 150 de enoriași din întreg județul la ultima slujbă, când a fost adus...

Familii cu cinci decenii de căsnicie, premiate!

Ieri au fost premiate 68 de cupluri care au împlinit 50 de ani şi 60 de ani de căsătorie. Familiile au fost felicitate de...

Dotări noi pentru școlile speciale din Argeș

Ieri, consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței extraordinare un proiect de hotărâre pentru dotarea școlilor din învățământul special din județ cu fonduri europene...

Spații de vânzare a mieilor în piețele din Pitești!

Vor fi scoase la închiriere spații autorizate pentru vânzarea mieilor, în piețele Ceair, Găvana, Smârdan, din Pitești. Cei interesați să obțină un astfel de...

Mioveniul află joi cu cine debutează!

Singura necunocută pentru formația lui Nicolae Dică, în acest moment este echipa la care va debuta în partea a doua a competiției. Și asta...

59 de bilete de tratament pentru pensionari

Ultimele zile în care pot fi eliberateCasa Județeană de Pensii Argeș anunță că pentru seria a doua de bilete de tratament balnear din...

Incendiile de vegetaţie se lasă cu amnezi!

Acestea s-au produs după cum urmează: - ora 11:08, localitatea Merișani, a ars vegetația de pe aproximativ 500 mp; - ora 12:51, localitatea Căteasca, au ars...

Ştiri de la IJP

Şofer amendat pentru conducere agresivă Luni, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Micești, care conducea o autoutilitară, pe strada...

Superliga

Clasamentul la startul play-out-ului: 1. Sepsi / FCU Craiova**20p 2. Petrolul 18p 3. U Cluj 17p 4. Voluntari17p 5. Botoșani16p 6. Chindia 16p 7.Hermannstadt16p 8. FC Argeș* 14p 9 .UTA* 14p 10. CS Mioveni...

U Cluj – FC Argeș, în etapa 1 din play-out

Play-out-ul Superligii va începe în acest week-end, iar la startul competiției se va afla și FC Argeș. Piteștenii vor începe lupta pentru supraviețuire de...

A dus fete la produs, în Belgia!

Polițiștii l-au ridicat luni, pe Gabriel Silviu B., un câmpulungean, în vârstă de 42 de ani, care are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea...

Era să moară de ziua lui!

Un bărbat din comuna Dâmbovicioara ar fi putut să-şi piardă viaţa chiar de ziua lui. Ieri, a împlinit 62 de ani şi tot ieri,...

Piteştenii se pot pensiona mai devreme cu doi ani!

Modificare importantă aprobată de SenatPiteştiul s-ar putea număra printre localităţile în care cetăţenii vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi...

Din arest la domiciliu se plimbă la mall şi la Jumbo

Un tânăr licean, plasat în arest la domiciliu de către Tribunalul Argeş, se poate plimba la Mall Vivo şi la Jumbo. Nu sunt singurele...

Inflația a început să crească

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date luni publicităţii, rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în februarie 2023, de la 15,1% în...

Judoka Alexandru Dincă, bronz la Cupa Europei!

Acum câteva zile, la Zagreb, a avut loc Cupa Europeană de Judo rezervată cadeților, competiție la care au participat cei mai buni sportivi de...

Doi tineri au câştigat finanţare pentru permisul de conducere

În cadrul unui proiect al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, derulat la iniţiativa Fundaţiei pentru Comunitate din Cluj, doi...

Asociaţie de proprietari prinsă că fura apă!

Un branșament de apă clandestin, a fost depistat la o asociație de proprietari din Pitești , în urma unui control făcut, vineri, de reprezentanţii...

Firmele din industria extractivă și domeniul energiei, amendate de ITM

Inspectoratele Terioriale de Muncă din toată țara au efectuat în luna februarie a acestui an controale la firmele din industria extractivă și la cele...

MARKETING & PUBLICITATE

De ce dormi mai bine lângă cineva pe care îl iubești?

0
Dormitul lângă o persoană dragă este un lucru personal şi intim preferat de partenerii romantici, dar şi de membrii unei familii sau chiar de...

Marilena Baraţă

Darul din bradul de Crăciun şi cele 30.000 de zile

6
Oameni şi vremuri       Se apropie sărbătoarea Crăciunului și deja se simte magia sa. Oamenii se pregătesc    să-și primească Pruncul. Curățenia este aproape gata, bucatele...