În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfintei Muceniţe Haritina.
Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: „Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu”. Deci zicând şi el: „Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat”, o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.
Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Metodia din Kimolo.
Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Mamelhta.
Aceasta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi sora creştina şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale. Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură soră-sa naşă de a o primi din botez.
Tot în această zi, vedenia lui Cosma Monahul, înfricoşătoare şi folositoare.
În al treisprezecelea an al împărăţiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împărăţia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu puţin mai înainte împărat, care era fiu al lui Vasile Macedon şi frate al lui Leon împăratul), şi din cele mai de casă slugi. Acesta alergând la viaţa călugărească, a ajuns egumen călugărilor, ce se aflau la mănăstirea ce este la apa Sangarului.
Amin.
