Concert de Mendelssohn, la Filarmonica Pitești

0
2

Melomanii sunt așteptați joi, la Filarmonica Pitești, de la ora 19, în Sala Simfonia, la concertul simfonic extraordinar cu pagini muzicale semnate de Mendelssohn și Ceaikovski. Alături de orchestra simfonică, dirijată de Constantin Grigore, participă, ca soliști, pianistul Andrei Licareț și violonistul Radu Chișu.
Artiștii vor interpreta F. Mendelssohn – Concertul pentru vioară și pian în re minor. În partea a doua publicul va audia P. I. Ceaikovski – Simfonia I, op. 13.
Câștigător a numeroase concursuri
După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia și a susţinut concerte cu: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova ș.a. În prezent, este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.
Născut în 1982, în Bucureşti, Andrei Licareţ a început, la cinci ani, studiul pianului cu tatăl său, pianistul şi organistul Filarmonicii „George Enescu”, Nicolae Licareţ. Debutează la 11 ani, susţinând de atunci numeroase concerte şi recitaluri în Europa şi Statele Unite ale Americii. A câştigat numeroase concursuri de pian, absolvind Sommer Akademie Mozarteum (Salzburg), Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Peabody Conservatory (Baltimore, Maryland). Ca și Andrei Licareț, violonistul Radu Chișu s-a născut în 1982, la București. A absolvit licența și masterul la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Daniel Podlovski. Este artist instrumentist la Filarmonica George Enescu București și concertmaestru al Orchestrei Camerata Regală, ansamblu al cărui fondator a fost în 2009. Calitățile violonistice și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor, informațiile genetice moștenite de la tatăl sau, oboistul și dirijorul Radu Chișu, l-au transformat în artistul de succes de astăzi.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei. I.I

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.