- Cu bani de la Consiliul Județean Argeș
De câteva zile, Școala Gimnazială ”Gheorghe I.I.C Brătianu” din Rătești dispune de grupuri sanitare la interior, racordate la utilități și amenajate individual pentru cadre didactice, elevi și persoane cu dizabilități, dar și de un teren de sport multifuncțional cu gazon sintetic.
Investiția a fost făcută de Consiliul Județean Argeș cu bani din bugetul propriu. “În ultimii patru ani, Consiliul Județean Argeș a investit foarte mulți bani în modernizarea școlilor, mai ales prin crearea condițiilor igienico – sanitare necesare, oferind finanțare pentru a integra toaletele în incinta școlilor. Astfel s-a ajuns ca astăzi, în județul Argeș, majoritatea școlilor din mediul rural să aibă grupurile sanitare în interior. Mă bucur că s-a finalizat această investiție la Rătești, într-o școală în care învață aproape 200 de copii. În ceea ce privește terenul de sport pot spune doar că sportul are multiple beneficii – contribuie la sănătatea și educația copiilor” a spus președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, la recepția lucrării.
”Ne dorim să reabilităm întreaga clădire”
Vasile Cornel Petrică, primarul comunei Rătești, spune că investiția era mai mult decât necesară: ”Rămăsese ultima școală din localitate care nu beneficia de grupuri sanitare la interior. Am făcut recepția și am predat lucrarea către conducerea școlii. Trebuie să menționez și faptul că, fără sprijinul Consiliului Județean Argeș, nu puteam termina lucrarea. În plus, ne dorim ca în perioada următoare să reabilităm întreaga clădire atât la interior cât și la exterior. Terenul de sport este făcut, în mare parte, pe fonduri europene și este un proiect realizat în colaborare cu GAL Drumul Carelor Topoloveni ” a precizat edilul. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro