A doua campanie de vaccinare în masă în care a fost implicat Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi a avut loc sâmbătă a fost şi ea un succes. De data aceasta la vaccinare fără programareu venit elevii şi părinţii şi bunici, în timp ce cu o săptămână în urmă, cadrele didactice din argeş au aferit această mostră de repsonsabilitate.
Astfel, 600 de elevi din școlile de prestigiu din Argeș (Colegiul Național I.C.Brătianu, Pitești, Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești, Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung și Colegiul Național Vlaicu Vodă, Curtea de Argeș), împreună cu părinții și bunicii lor, au demonstrat întregii societăți că sunt responsabili, că școala a știut să îi formeze în acest sens. În aceste centre s-au putut vaccina și elevi ai altor licee din oraș. Continuând exemplul dascălilor lor, care, în data de 8 mai, s-au vaccinat și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, elevii au răspuns prezent şi în afara orelor de curs. Mesajul sub care s-a desfăşurat această campanie de vaccinare a fost #amalesmăvaccinez, iar în opinia conducerii ISJ şi nu numai, elevii îşi doresc şi ei să revină în bănci, să își strângă mâna, să își privească dascălii în ochi, să se simtă aproape şi ştiu că asta o pot face doar conștientizând că vaccinarea e singura cale spre normalitate. „Inspectoratul Școlar Județean Argeș, aduce mulțumiri directorilor unităților de învățământ implicate, contribuției esențiale a președintei Asociației medicilor de familie, doamnei doctor Mariana Boșneag, sprijinului nemijlocit al personalului medical, precum și doamnei directoare a DSP Argeș, dr. Sorina Honțaru.
Școala argeșeană în general, pentru că a știut să formeze caractere și să ofere încredere totală sufletelor pe care le-a șlefuit atât de frumos. Am fost onorați de vizita reprezentanților Instituției Prefectului, în persoana doamnei prefect Emilia Mateescu și a domnilor subprefecți Emanuel Soare și Lucian-Mihai Ionescu.
Pentru că elevii noștri și-au demonstrat rolul de lideri, prin acțiunea de astăzi, s-a realizat un pas important pentru intrarea în firescul societății. Această acțiune unică de vaccinare în școli sperăm să fie un model pentru acțiunile următoare.
Nu așteptăm mulțumiri din partea nimănui, dar nu putem să nu recunoaștem că ne bucurăm sincer pentru impactul pe care l-a avut, și astăzi, ca și săptămâna trecută, această campanie de vaccinare, inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Și pentru că orice poveste frumoasă trebuie să continue, vă spunem doar atât: #rămânețiaproape! Continuăm!” a declarat la finalul campaniei de vaccinare, Inspectorul Şcolar General din Argeş, Liliana Murguleţ. S.Mihai.