Mulinetele dedicate pescuitului la feeder sunt cuprinse între mărimile 3.000-6.000. Alegerea mulinetei se va baza în primă instanță pe caracteristicile lansetei feeder, pentru a obține un combo echilibrat. Pentru a nu crea diferențe mari între lansetă și mulinetă este recomandată găsirea unui echilibru. De exemplu, o lansetă heavy cu putere de aruncare de 150 gr, nu va putea fi folosită eficient împreună cu o mulinetă mică, de mărimea 3000. Nici o lansetă medium de 70 gr nu se va echilbra corect cu o mulinetă grea de 6000. În continuare vom ține cont de următoarele alte criterii: peștii țintă, distanța pescuită și curentul apei (dacă există). Pescuitulul cu lanseta feeder având ca target crapii de talie medie/mare, va necesita o mulinetă robustă, capabilă să facă față și celor mai lungi driluri. Același tip de mulinetă va fi utilizat și în cazul pescuitului pe ape curgătoare, unde năditorul folosit va întâmpina mereu o rezistență la recuperare generată de curentul apei. Mulinetele puternice nu trebuie să aibă neapărat un număr exorbitant de rulmenți. O mulinetă robustă are la bază în primul rând agrenaje de forță și corp metalic. În ceea ce privește distanța de pescuit, putem împărți mulinetele în 2 categorii: cu tambur simplu și cu tambur long-cast. Mulinetele cu tambur long-cast au fost proiectate pentru pescuitul la distanțe mari. Trebuie să acordăm atenție sporită în cazul pescuitului la distanță și modului în care mulineta așează firul pe tambur. O așezare greșită a firului pe tambur va genera încurcări ale firului în timpul lansării, riscând astfel să pierdem montura, sau mai rău, să rupem o parte a feeder-ului. Adesea, mulinetele cu tambur long cast sunt prevăzute cu șaibe de reglaj, menite să ne faciliteze așezarea optimă a firului. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro