FC Argeș a început perfect returul după ce s-a impus cu 3-2, în confruntarea de duminică seară, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova, din etapa a 16-a din Liga 1. Meciul a fost unul special pentru Andrei Prepeliță care și-a învins fostul antrenor.
Tehnicianul grupării din Trivale a ținut să-i felicite pe jucători pentru atitudinea și determinarea avută în acest meci. „Nu e o victorie specială, ne dorim să câștigăm fiecare meci. Am început nu neapărat prost, dar am luat un gol dintr-o fază fixă. Puteam să ne facem meciul greu. Din fericire pentru noi, a venit acea eliminare, apoi am știut să gestionăm momentele mai bine. Deși, în repriza a doua, având superioritate numerică și 2-1, am avut situații bune. S-a simțit o stare de nervozitate la jucători. Nu e ușor, după două înfrângeri în care ai jucat bine. Vreau de la jucători maxim! După meci, le-am spus că voiam mai mult. La 2-1 pentru noi, nu trebuia să temporizăm. Trebuia să mergem și să dăm golul trei, golul patru, dacă se putea. Am avut ocazii. Unii jucători mi-au dat impresia că s-au mulțumit la 2-1 și țineau mingea într-o zonă neutră”, a spus Andrei Prepeliță, la finalul partidei. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro