O practică tot mai des întâlnită printre şoferii profesonişti este folosirea magnetului, un dispozitiv aplicat pentru a nu înregistra timpul de condus pe cardul tahograf. Doi şoferi au fost prinşi duminică, de polițiștii Biroului Rutier Pitești care au continuat activitățile de verificare a legalității transporturilor rutiere, încălcând regulie, Cosmin J., de 29 de ani, din Pitești, având magnet iar cel de-al doilea, Constantin A., de 27 de ani, din Cocu, nu băgase cardul deloc, deşi transporta marfă, fiind în timpul serviciului. „Aceştia conduceau autocamioane dotate cu tahograf, care efectuatu activități de transport fără a utiliza dispozitivul, respectiv împiedicând funcționarea acestuia cu ajutorul unor dispozitive frauduloase. În urma celor constatate, ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 4.000 de lei fiecare, conform O.G. 37/2007, privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora. Totodată, față de conducătorul auto care avea montat un dispozitiv ce împiedica funcționarea aparatului care înregistrează timpii de condus și de odihnă, au fost luate măsurile complementare de confiscare a dispozitivului (magnet) și de imobilizare a ansamblului auto timp de 12 ore (respectiv până la îndeplinirea condițiilor de legalitate a transportului” a precizat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro